Cele trei scenarii ale noului an școlar, din toamnă: Unul dintre scenarii presupune sistemul hibrid. Ce înseamnă asta

Cele trei scenarii ale noului an școlar, din toamnă: Unul dintre scenarii presupune sistemul hibrid. Ce înseamnă asta
Publicat: 21/07/2020, 16:12
Actualizat: 06/04/2021, 18:44

Ministrul Educației, Monica Anisie, a explicat, marți, care sunt cele trei scenarii ale desfășurării cursurilor din toamnă. Unul dintre scenarii este cel „50 %-50 %”, așa cum Gândul.ro a relatat de luna trecută.

„Vrem să reluăm cursurile în mod clasic, dar cu respectarea strictă a măsurilor. Există și un alt scenariu, cel hibrid, în care unii copii vor fi în sala de curs, iar ceilalți de acasă, urmând să facă o rotație. Un alt scenariu este cel în care să se învețe online, dar numai în cazul în care situația epdemiologică o va impune”, a declarat ministrul Educației, Monica Anisie, la Digi 24.

Scenariul hibrid presupune ca jumătate de clasă să învețe de acasă, iar celalată jumătate de la școală, iar elevii să facă acest schimb la o săptămână – două.

Reprezentant al părinților: „Decizia ar trebui însă să rămână la nivelul fiecărei unități de învățământ, pentru că sunt și localități unde nu sunt cazuri de COVID”

„Creșterea numărului de cazuri de Covid este alarmantă și ne duce cu gândul că vom avea un scenariu 50-50, adică 50% dintre elevi să învețe online, iar cealaltă jumătate să fie prezentă fizic la școală, câte două săptămâni. Acesta este scenariul pe care noi l-am transmis către Guvern. Decizia ar trebui însă să rămână la nivelul fiecărei unități de învățământ, pentru că sunt și localități unde nu sunt cazuri de COVID, și atunci nu pot lua decizia de la București să închidă o școală unde nu există niciun contaminat”, a declarat pentru Gândul.ro Iulian Cristache.

Iulian Cristache: „Dacă va fi din nou stare de urgență, sută la sută școala va fi de acasă, online”

Reprezentantul părinților din România este de părere că în cazul în care școlile nu se vor deschide deloc, acest scenariu va fi un dezastru total pentru copii.

„Doamne ferește să nu se deschidă școlile din toamnă, pentru că ne batem joc de o generație întreagă! Dacă va fi din nou stare de urgență, sută la sută școala va fi de acasă, online. Dar asta înseamnă că va fi un dezastru total.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Cum arată Prințesa Kate Middleton acum, la 2 luni după ce a început chimioterapia. Unde...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat și s-a lăsat anturat la prima strigare...
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Fratele Raisei, fetița dispărută în Dolj și găsită moartă într-o râpă, a fost luat de...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei. Polițiștii l-au reținut și dus la audieri....
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Câte clase trebuie să ai ca să dai de permis în 2024?
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Volodimir Zelenski, la un pas să fie ucis. A fost trădat. Cine plănuia să-l omoare
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
Alexia Eram, elevă-model la școală: „Nu am chiulit niciodată”. Ce reguli stricte trebuia să respecte
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
10 obiecte despre care n-ai știut că sunt făcute din petrol
×